Trecem printr-o perioadă de tranziție către o nouă era, când sub presiunea necesității, de voie, de nevoie, lumea își caută un nou făgaș. Acum lucrurile nu sunt bine așezate, Pandemia a venit pe neașteptate și ne-a prins pe toți nepregătiți. Ne adaptăm din mers, desigur că astfel rezultă și multe erori. Nu că nu era chinuit destul, dar sistemul de învățământ este unul dintre cele mai afectate de această perioadă, fiind un sistem mare, oricum greoi și birocratic prin însăși natură lui, iremediabil dat peste cap de necesitatea de a se adapta așa din scurt.

A învăța nu înseamnă a merge la școală, iar a merge la școală nu înseamnă a învăța

Fiecare face ce poate, dar adevărul este că pur și simplu nu avem cum să ne întoarcem identic la ce a fost. Se produce acum un shift în mentalul colectiv, oamenii realizează că a învăța nu înseamnă a merge la școală, iar a merge la școală nu înseamnă a învăța. Acest lucru era valabil și înainte de Pandemie, dovadă rezultatele modeste obținute la nivel național la Bacalaureat, când promovabilitatea s-a situat în medie în jurul valorii de 60.96% în ultimii 10 ani [69.3% (2010), 45.72% (2011), 33.3% (2012), 56.4% (2013), 60.65% (2014), 66.41% (2015), 68.1% (2016), 72.9% (2017), 67.7% (2018), 67.2% (2019), 62.9% (20202)].

40% dintre copii au mers degeaba la școală timp de 12 ani, nu au fost în stare să ia Bacalaureatul, și încă o dată, nu vorbim de un an cu ghinion, vorbim de generații și generații de elevi.

Este greu și să o spunem, dar și mai greu că o trăim, dar sute de mii de elevi realmente au mers degeaba la școală pentru că nu s-a prins nimic de ei! Și au fost ani când aceștia au fost majoritari, reprezentând mai mult de jumătate din elevii acelui an (2011, 2012 și foarte aproape 2013)!

Învățarea nu este ceva ce ni se întâmplă

Sigur, a nu se înțelege că nu trebuie să mergem la școală, dar doar actul în sine de prezență (neimplicată), nu este suficient. Oricum, ar trebui să fie evident că nu putem sta cu mâna întinsă să ne rezolve alții problemele, că învățarea nu este ceva ce ni se întâmplă (cumva din afară, ca un gard ce așteaptă să fie vopsit) – este ceva ce facem asumat sau nu facem deloc!

Învățarea trebuie să fie asumată și dorită, iar că să fie asumată și dorită, trebuie să fie axată pe nevoi. Mai mult ca oricând, devine evident că învățarea a fost dintotdeauna și este un efort personal, sistemul de învățământ în ansamblul lui este doar un mijlocitor în acest sens.

Doar cine vrea să învețe însă învață, iar acum, că suntem obligați să stăm acasă, este imperativ necesar să venim cu măsuri compensatorii care să recupereze ce pierdem din faptul că nici măcar rutină disciplinată a mersului la școală și a întâmpinării zi de zi a profesorilor și colegilor nu mai funcționează. Și de ce ar trebui să așteptăm să ne dea cineva ceva când informația este universal accesibilă și la un click distanță? Tot mai mult trebuie să înțelegem că stă în puterea noastră să învățăm ce vrem, când vrem și să înaintăm într-un domeniu oricât de repede ne dorim.

Învățarea devine o necesitate absolută

Iar cine își dezvoltă bunul obicei de a învață de unul singur, apoi cu certitudine și-a așternut deja drumul către succes pentru că nimic nu va deosebi mai mult oamenii în viitor decât știință și educația. Vom lucra cot la cot cu boții și robotii, cu AI-uri burdușite de librării cvasi-infinite de informații, ghici cine vor ajunge victime sigure ale acestui viitor? Cei care nu învață! Poate ne vom contopi cu AI-urile în deceniile care vin, dar până atunci, sigura șansă este să fim mai buni ca mașinile pe care le creem, să fim mereu deschiși la învățare, conștienți fiind că învățarea devine o permanență, o necesitate absolută (realmente) pentru supraviețuire și pentru succes!

La Mentalio ajutăm tinerii să devină cea mai bună versiune a lor!

Învață să înveți eficient, pentru că avem naevoie să învățăm toată viața