Salut,

Dacă aș întreba pe cineva dacă vrea să se dezvolte, dacă vrea sa fie mai deștept ori să aibă mintea ageră, cred că puțini spre deloc ar răspunde „nu”! Cum să nu vreau să mă dezvolt? Cum să nu vreau să pot mai mult, să știu mai mult, să fiu mai eficient? Nu am nicio îndoială că oamenii vor și sunt interesați de dezvoltare personală și este bine!

 

Ce presupune de fapt dezvoltarea personală?

Este un proces constient și asumat de crestere și perfecționare personală! Nu este ceva lăsat la întâmplare, este un proces sistematic! De învățat învățam continuu – cu fiecare experiență mintea noastră cuprinde noi direcții și perspective! Dar pentru a fi cu adevărat stăpâni pe propria dezvoltare trebuie să ne studiem și să stim ce vrem cu adevărat! Care ne sunt punctele tari și mai puțin tari? În ce excelam? În ce ne-am dori să devenim foarte buni în continuare și în ce alt domeniu ne-am dori doar să știm câteceva? Apoi, odată clarificate direcțiile de dezvoltare, va trebui să gasim soluții și resurse pentru a le indeplini! Adica timp să studiem ce ne-am propus, timp să aprofundam și aplicam practic dacă acel domeniu necesita exercițiu concret, bani sau alte resurse pentru a finanța aceste studii și nu de putine ori, disponibilitate interioară pentru a face efectiv ce ne-am propus! Trăim într-un iureș continuu astăzi, tot timpul este ceva de făcut și nu de puține ori unii cad în capcana celebră: „sunt prea ocupat să tai copacul ca să ma opresc să ascut fierastraul cu care tai copacul!”.

Există un mod de a eficientiza și mai mult procesul evolutiei personale: nu doar să concepem un plan de dezvoltare ci să includem în acest plan chiar augumentarea celei mai importante componente a acestui proces: mintea!

Există training-uri pentru orice subiect astăzi de la cele mai solicitate subiecte precum managementul timpului ori productivitate personala până la subiecte tehnice foarte specifice și de nișă! De curand însă, o atenție specială a inceput să fie acordată minții în sine prin dezvoltarea capacității sale cognitive astfel că au apărut programele moderne de antrenament cognitiv. Avantajul unui astfel de program este că se intra într-o spirala ascendentă de crestere continua și accelerată: nu doar dezvoltam diverse competențe ci dezvoltam mintea în sine, adică procese precum Inteligenta, Memoria ori Creativitatea.

 

Dacă am compara mintea cu un calculator…

…învățand competențe noi este ca și cum am instala noi soft-uri sau versiuni superioare ale aceluiași soft și care merg din ce în ce mai bine și au tot mai puține erori sau chiar deloc! Dar a ne dezvolta mintea este ca și cum am adauga mai multă memorie RAM la acest calculator sau am dubla frecvența procesorului ori am instala mai multe procesoare!  WOW! Se poate așa ceva? Desigur că da! Nu s-a putut dintotdeauna deși preocupari în acest sens sunt de la începutul omenirii! A trebuit ca întâi să ia nastere psihologia ca stiință(pe la 1879 – Wilhelm Wundt a înființat primul laborator dedicat), apoi să descoperim modul în care este structurată mintea, și să trecem prin toate etapele de crestere ale acestei stiințe până la psihologia cognitivă și mai nou neurosțiinte pentru ca într-adevăr să putem vorbi de antrenarea propriu-zisa a minții! Suntem într-o etapă istorică în care pur și simplu avem nevoie de mai multe, și mai multe resurse intelectuale! Cursurile Mentalio abordeaza exact această direcție pentru că orice crestere, orice dezvoltare, oricat de mică ar fi, se va amplifica înzecit apoi pur și simplu pentru că se răsfrange asupra siesi! Dezvoltându-ți mintea și învățând să înveți eficient „crești” mai repede și cu mai mult spor! Încearcă!


INTRĂ AICI PENTRU CURSURI DE ANTRENAMENT COGNITIV PENTRU ELEVI ȘI STUDENȚI