De ce își pierd copiii motivația pentru școală?

Problema motivației scăzute pentru școală este una pe care o întâlnim tot mai frecvent în rândul copiilor și adolescenților, iar cauzele sale au rădăcini mult mai adânci decât simpla „lene” de care sunt adesea acuzați elevii. Pentru a înțelege de ce un copil refuză să mai învețe, trebuie să ne uităm cu onestitate la mediul în care i se cere să o facă.

Când școala devine o simplă „datorie”

Pentru o mare parte dintre elevi, școala și-a pierdut sensul exploratoriu, transformându-se într-o simplă obligație. O „datorie” pe care trebuie să o bifeze zilnic, de la 8:00 la 14:00. Problema majoră este că, de cele mai multe ori, acolo nu se întâmplă nimic cu adevărat interesant pentru ei. Curiozitatea naturală a copilului se lovește de un zid al formalismului, în care informația este livrată arid, fără legătură cu realitatea lor de zi cu zi.

Când anxietatea și presiunea notelor înlocuiesc bucuria descoperirii, poate fi momentul pentru o intervenție de specialitate. Prin consiliere psihologică pentru copii și adolescenți, îi putem ajuta să își regăsească motivația internă și să gestioneze stresul școlar.

Elevii nu sunt niște reportofoane

Ne confruntăm adesea cu un stil de predare complet unidirecțional. Există profesori care predau ca și cum în sală s-ar afla doar niște reportofoane care trebuie să înregistreze lecția. Se dictează pagini întregi, iar accentul cade pe cantitatea de informație predată, nu pe calitatea asimilării ei.

Prea puțin pare să mai conteze dacă materia a fost prezentată într-un mod captivant, dacă lecția este interactivă sau, cel mai important, dacă a fost sau nu înțeleasă de către clasă. Acest mediu pasiv ucide orice inițiativă.

De la dezinteres, la ura față de materii

Consecința directă a acestui tip de educație este că mulți copii ajung să urască de-a dreptul anumite discipline. Nu pentru că nu ar avea capacitatea să le înțeleagă, ci pentru că le-au fost predate într-un mod abstract, plictisitor sau chiar punitiv. Astfel, sistemul ajunge să creeze goluri imense în cunoștințe, pe care școala nu mai reușește să le acopere.

Pentru a repara aceste daune și pentru a completa ceea ce sistemul de stat omite, părinții apelează masiv la meditații. Aici, însă, pentru mulți adolescenți apare nevoia de a-și înțelege propriile atuuri, moment în care programele de consiliere vocațională și orientare în carieră devin esențiale pentru a-i ghida către domeniile în care pot excela natural.

Paradoxul meditațiilor: De ce acolo se poate, iar la școală nu?

Aceasta este întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem cu toții. De ce același elev care la clasă este neatent, demotivat și obține note slabe, la meditații devine implicat și reușește să înțeleagă concepte complexe?

Diferența stă în relație și abordare. La meditații:

• Copilul este văzut și ascultat (nu mai este un simplu număr în catalog).
• Se lucrează în ritmul lui, iar greșeala este folosită ca instrument de învățare, nu ca motiv de penalizare.
• Lecțiile devin interactive; i se cere părerea, i se răspunde la întrebări.

Până când școala va reuși să integreze aceste principii la clasă, este responsabilitatea noastră, ca adulți, să le oferim copiilor un mediu de susținere validant. Să îi ascultăm, să nu îi reducem la performanța lor academică și să le oferim instrumentele emoționale necesare pentru a naviga prin aceste provocări.