Se apropie două examene dificile, pentru sute de mii de elevi, Bacalaureatul și Capacitatea reprezintă cele mai importante examene ale vieții lor de până acum. Cu certitudine, dacă este să judecăm după statistica ultimilor ani, mulți tineri sunt nepregătiți sau insuficient pregătiți pentru aceste examene iar notele obținute vor reflecta situația. Deși târziu, nu este totul pierdut, încă se mai poate face ceva, nu mult dar poate exact cât trebuie!
Ecuaţia reuşitei la Examen
Rezultatul la un examen depinde de o serie de factori iar analizarea şi înţelegerea lor contribuie desigur la obţinerea succesului dorit. Ecuaţia reuşitei la examen este simplă, întrunirea condiţiilor presupuse de fiecare factor al ecuaţiei, necesită însă timp şi efort prealabil.
Rezultat Examen = Învăţare (pregătire) x Stăpânire de sine (Gestionarea Emoţiilor) x Şansă (noroc).
Învățarea materialului de examen
Cel mai important factor este desigur Învăţarea, faptul de a fi parcurs materia de examen. Sunt materii foarte tehnice unde pur şi simplu trebuie învățat. La Matematică, Fizică, Bilogie, Chimie şi numeroase alte discipline tehnice, cunoştinţele necesare rezolvării unor subiecte se acumulează în ani de zile, acesta fiind scopul examenului de fapt, să verifice cunoaşterea acestor materii predate de-a lungul timpului, nu mai vorbim că multe dintre acestea necesită nu doar ”cunoaştere” teoretică ci şi exerciţiu practic. Sunt alte materii precum Română ori Filosofie unde, plecând de la aceeaşi cerinţă prealabilă (de a fi învăţat materia respectivă), un elev inteligent şi relaxat poate scoate un rezultat bun chiar şi dintr-un subiect mai puţin cunoscut, bazându-se pe frânturi de informaţie, elaborând inteligent, folosind bunul simt, cultura generală şi retorica discursului.
Gestionarea emoțiilor
Nu de puţine ori Emoţiile sunt în relaţie de inversă proporționalitate cu Învăţarea, cu cât înveţi mai bine, cu atât emoţiile sunt mai mici, elevii sunt mai siguri pe ei iar recunoaşterea subiectelor şi gradul de familiaritate acţionează imediat ca o supapă de presiune: te relaxezi când vezi că ai un subiect pe care ştii să îl rezolvi! Nu sunt însă excluse nici situaţiile în care, copiii supra-responsabili, din dorinţa de a se ridica la înălţimea unor aşteptări (prea) mari, se pierd cu firea deşi au studiat metodic şi intens, în timp ce alţii, mult mai slab pregătiţi, venind la examen cu o atitudine “ce-o fi o fi, ce am de pierdut?”, se mobilizează mai bine, sunt relaxaţi şi reuşesc să obţină un rezultat mai bun decât cei care au învăţat metodic. Sunt celebre discuţiile între elevi după un examen când copiii sunt extrem de şocaţi de rezultatul unui coleg, fie pentru că acesta era “oaia neagră” a clasei şi reuşeşte o notă bună, fie pentru că din contră, era unul dintre cei buni dar obţine o notă sub aşteptări. Motivul acestor răsturnări de situaţie ţine cel mai adesea de Gestionarea Emoţiilor şi Stăpănirea de Sine, mai mult decât ţine de şansă şi noroc.
Cine se bazează pe șansă?
Cum în legătură cu Şansa nu prea sunt multe de făcut, rămâne la latitudinea fiecăruia să maximizeze primii doi factori. Da, teoretic se poate întâmpla ca un subiect sau altul să fie exact ce elevul a învăţat (dar nimic altceva) şi asta să îi fie salvarea către nota de trecere, dar în esenţă, încă din faza de construcţie a subiectelor, se urmăreşte minimizarea acestor situaţii prin diversificarea tematicilor testate, asfel încât rezultatul final să nu depindă majoritar de un singur topic. Un elev bine pregătit teoretic şi emoţional nu ar trebui să îşi facă deci griji în relaţie cu acest factor Şansă, nevoia de noroc scăzând proporţional cu gradul de pregătire. Cine ajunge ca în ziua examenului să se bazeze pe șansă, își joacă de fapt viitorul la loterie!
Principiile învățării contra cronometru: Esențializarea și Sumarizarea
Cu cât timpul este mai scurt, desigur, cu atât mai puţine se pot face din punct de vedere al pregătirii tehnice a examenului: nu multe se pot înghesui într-o lună, dacă nu ai învăţat 4 ani! Totuşi chiar şi aşa, lupta nu trebuie abandonată, iar proverbiala “îngrăşare a porcului în ajun” (complet nerecomandată) trebuie să devină un mecanism precis şi eficient de consolidare a ceea ce se ştie şi acoperire metodică a “golurilor”. Este o bătălie a Esenţializării şi Sumarizării, singurii prieteni pe care te mai poţi baza în timpul scurt rămas: trebuie să reduci totul la esențial!
- Esențializarea: Prin definiţie, esenţialul este o parte din întreg, nu totul poate fi esențial. Ca o medie generală, putem spune că între 15-25% reprezintă informaţia care contează cel mai mult, cea esenţială. Depinde de densitatea subiectului, de natura lui tehnică sau narativă, dar dacă poţi să izolezi esenţialul şi apoi să te axezi pe el, bătălia este ca şi câştigată. Pentru început însă, trebuie să identifici şi izolezi acest esențial, de la caz la caz, de la materie la materie.
- Sumarizarea: reprezintă procesul ”condensării” informației prin concentrarea pe ceea ce este reprezentativ din materialul integral (de exemplu un capitol din manualul de Istorie se poate reduce la 2-3 paragrafe). O bună sumarizare nu reprezintă pur şi simplu o condensare aleatorie informaţiei ci reclamă selectivitate pentru a păstra în sumar doar ce este reprezentativ! Sumarul trebuie să fie reprezentativ pentru întreg, să îi redea esenţa într-un mod corect şi inteligibil, altfel, la fel de bine am putea alege fiecare al 5-lea cuvânt dintr-o frază iar texul rămas ar însuma 20% din materialul original, dar ar fi departe de a ne fi util.
Esenţializarea şi Sumarizarea reprezintă deci două procese diferite, dar care sigur trebuie împletite şi utilizate în paralel. Esenţializarea înclină mai mult către identificarea şi izolarea aspectelor esenţiale (importante, centrale, fundamentale, fără de care materialul nu are sens) în timp ce Sumarizarea se referă la mult la formularea şi împachetarea informaţiilor esenţiale într-un mod succinct. Pe scurt Esenţial ≠ Succint!
Ce poţi să faci în al 12-lea ceas înainte de examen: 10 sugestii practice
- Urmând principiul Esenţializării, fă o lista SCRISĂ cu ce ar trebui obligatoriu să ştii pentru examen. Surprinzător sau nu, mulţi nu sunt pe deplin conştienţi de ceea ce trebuie să ştie, care este bibliografia exactă. Şi pentru că este al 12-lea ceas, redu subiectele şi topicile la lista minim necesară de cunoştinţe pe care ar trebui să le ai. Elimină tot ce este inutil şi axează-te pe esențial. În 4 ani se predau multe, dar doar o parte din materia predată este susceptibilă să fie şi subiect de examen (repet, în condiţii ideale, toate subiectele ar trebui tratate egal).
- Segmentează foarte atent subiectele de mai sus, nu este de ajuns să scrii Matematică, Istorie, Biologie. Acum, pe final de cursă ai nevoie de precizie şi detalii, evaluarea per ansamblu va fi media evaluărilor pe fiecare subiect detaliat în parte şi nu punctul de plecare. Rostul acestei analize este să construieşti un Plan de Criză, iar acest plan trebuie să fie pragmatic şi acţionabil. S-ar putea ca în relaţie cu programa de examen, să trebuiască să segmentezi o materie în 30-50 de subiecte detaliate! Internetul şi librăriile sunt pline cu lista subiectelor/topicilor ce trebuie pregătite pentru examen (de ex. pentru Limba şi Literatura Română trebuie să ştii basmul cult, nuvela istorică, nuvela psihologică, nuvela fantastică, romanul tradiţional, romanul interbelic, romanul subiectiv, romanul obiectiv, drama, comedia, dramaturgia.. etc). Ce este important este că deşi poţi pleca de la o lista luată de pe internet sau din manualele de pregătire, trebuie să faci că această listă să fie a ta, să te recunoşti în ea. Adaugă inclusiv alte subiecte de care ştii sau reformulează-le pe cele existente ca să se potrivească mental cu definiţiile tale.
- Fă-ţi o evaluare obiectivă, sinceră (este totuşi al 12-lea ceas, fii sincer cu tine) şi trece în tabelul de mai sus cu lista subiectelor de examen şi (auto)evaluarea ta privind gradul de cunoaştere al subiectelor. Practic, dă-ţi singur/ă o notă pe ceea ce ai învăţat. Fii realist/ă, fii obiectiv/ă, mergi pe scenariul pesimist pentru notă minimă. Acordă-ţi apoi încă o notă mai optimistă, care să îţi dea puţină energie şi încredere. Să zicem astfel că te (auto)notezi: min 6 – max 7. În caz că nu eşti foarte sigur/ă, iarăşi poţi recurge la teste şi exerciţii, simulări de subiecte astfel încât să ai o măsură obiectivă a gradului de cunoştinţe pe care le deţii. Ar trebui totuşi să fie relativ uşor la acest moment (adică înaintea unui examen) ce ştii şi ce nu ştii din ce ar trebui să ştii.
Până aici a fost etapă pe care am putea-o numi de Diagnoză, cea în care exact asemeni unui medic ai evaluat problema şi ai pus un diagnostic. Ordinea şi organizarea la acest moment sunt de maximă importanță pentru că timpul este scurt şi fiecare zi contează. Măcar acum, în ultimul ceas, nu te lasa cuprins/ă de panică şi acţionează raţional conştientizând metodic şi realist harta cunoaşterii subiectelor de examen. Am putea compara această abordare cu strategia aplicată de cineva aflat într-o barcă găurită: în primul rând trebuie acoperite găurile mari prin care pătrunde apa rapid pentru a ne asigura că deşi ia apă, barca va continua să plutească dar nu se va scufunda.
Planul de acţiune
Abia acum poţi trece mai departe, focusându-te în principal pe subiectele la care eşti la limită sau sub limită. Cu ele trebuie să începi, lor trebuie să le acorzi puţinul timp care a mai rămas pentru a acoperi golurile mari. Chiar dacă nu vorbim de goluri mari, atunci desigur Strategia ta trebuie în continuare să se axeze pe subiectele de care eşti mai puţin sigur/ă şi la care ţi-ai acordat cele mai mici note:
- Alocă în fiecare zi cu sfinţenie un număr de ore pentru a învăţa subiectele care au reieșit din analiza-diagnostic, conform Hărţii Cunoştinţelor
- Împleteşte orele de studiu cu ore de pauză când informaţia trebuie lăsată să se aşeze. Memoria are nevoie de timp să creeze engrame (reprezentări interne ale informaţiei) şi să le depoziteze fizic în sinapse astfel încât trebuie să îi laşi spaţiu să “respire”. Imaginează-ţi că laşi un cozonac sau o pâine la dospit sau laşi timp cimentului să se întărească. Da, eşti în criză de timp, dar asta nu înseamnă că trebuie să “îndeși” totul cu forţa, vei obţine rezultate mai slabe la final. Soluţia aici este să ALTERNEZI materiile: învaţă 2-3 ore la o materie, cu mici pauze la fiecare oră şi apoi o pauză mai lungă de 30-50 min la finalul sesiunii de studiu. Foloseşte pauza pentru a mânca, pentru a ieşi puţin din casă la aer, ascultă muzica preferată, sună un prieten. Evită televizorul (pentru că te mobilizează şi îţi solicită suplimentar atenţia şi memoria prin adaosul informaţional implicit). Pe cât posibil evita şi internetul şi nu te lasă distras/ă. Dacă ai o curiozitate teribilă, intră pe Facebook, vezi ce noutăţi mai sunt, mai bine decât să intri în “sevraj”, dar cu măsură. Creierul deja face un mare efort să proceseze informaţiile cu care îl încarci, aşa că orice input informaţional suplimentar, chiar şi din activităţi banale, reprezintă o supra-solicitare. Asemeni unui sportiv care lucrează la sală separat cu fiecare grupă de muşchi şi alternează zilele când lucrează picioare versus braţe de exemplu, la fel și tu alternează materiile între ele pentru diversitate şi o mai bună consolidare
- Fă un plan SCRIS a ceea ce trebuie să înveţi, pe zile, chiar şi pe ore dacă trebuie. Agaţă acest plan pe perete în faţa ta sau oriunde la vedere. Taie cu un marker fiecare zi, din calendarul tău. În felul acesta rămâi în controlul procesului, monitorizând în permanentă parcursul stabilit. Nu te sfii să schimbi ceva în program dacă trebuie, dar ÎN NICIUN CAZ nu renunţa la plan. A nu avea un plan reprezintă cea mai proastă opţiune, ar fi asemenea unui căpitan pe mare fără busolă
- Învaţă 6 zile pe săptămână, lasă ziua a 7-a pentru mai multă relaxare, odihnă şi recuperare intelectuală. Foloseşte această zi pentru a ieşi în aer liber, mergi la o terasă, fă sport, mai degrabă decât să stai pe telefon sau în casă la calculator. Creierul se va bucura de aportul de oxigen curat şi de activitatea fizică
- Încearcă să dormi minim 7-8 ore pe noapte. Somnul este extrem de important pentru memorie şi învăţare, reprezintă perioada când creierul pe de o parte se reface, curățându-se de toxinele acumulate în timpul zilei, pe de altă parte, perioada în care lucrează intens pentru consolidarea informaţiilor memorate. Deprivarea de somn afectează în primul rând atenţia, concentrarea şi memorarea, exact funcţiunile de care este nevoie cel mai mult în învăţare
- Reevaluează la fiecare săptămână tabelul iniţial pentru a monitoriza progresele înregistrate. Acest proces de monitorizare reprezintă un boost de încredere, pe de o parte, pe măsură ce vezi că avansezi şi acoperi tot mai multă materie esenţială, iar pe de altă parte reprezină o continuare a strategiei de concentrare pe esenţial, pe ceea ce este important şi pe ceea ce (încă) este descoperit
- Urmând principiul Sumarizării, odată ce ai trecut printr-un subiect, pentru că s-ar putea să nu mai ai timp să treci a 2-a oară, fă-i un sumar. Pe de o parte realizarea în sine a sumarului reprezintă un proces util pentru învăţarea de calitate (pentru că te ajută să înţelegi materialul, în general nu poţi sumariza corect ce nu ai înţeles întâi), pe de altă parte, odată realizat, vei recapitula doar Sumarul, economisind astfel între 70-80% din efortul necesar parcurgerii materialului original.
Citește în continuare pentru a descoperi alte Sugestii Practice despre Gestionarea Emoțiilor.
DESCOPERĂ TEHNICI DE GESTIONAREA EMOȚIILOR ȘI PREGĂTIREA PENTRU EXAMEN PENTRU ELEVI


