Continuare din numărul anterior Managementul Timpului – Amânarea ca reacție psihologică la stres (I)

Rolul părinților în managementul timpului copiilor

Amânarea ca reacţie psihologică la stres sau ca mijloc de revoltă şi afirmare de sine este foarte întâlnită la copii, mai ales în adolescenţă, în procesul maturizării şi clarificării personale. Este vorba de un conflict de valori care apare între ceea ce vrea să facă cu adevărat şi ceea ce este “obligat” să facă. Între cele două variante, de a face din toată inima respectiv de a nu face deloc, copilul o alege la început pe a 3-a, adică pe cea de a face pe jumătate (și întârziat) şi împins de la spate. Foarte rapid însă, această soluţie de compromis se radicalizează şi copilul ajunge să nu mai facă realmente nimic, pe principiul că dacă nu pot să fac ce îmi place, atunci cu atât mai puțin ce nu îmi place, cu atât mai mult cu cât activitățile respective sunt cerute (=impuse) de părinţi sau pur și simplu vin din afară! Foarte rapid această problemă de natură emoțională se transformă într-una urgentă de managementul timpului pentru că întârzierile se răzbună. Cercul se închide, pe lângă ce trebuia făcut apare și ce trebuie recuperat, părinții și școala pun presiune și se naște un cerc vicios: copilul opune și mai multă rezistență, deși aparent orice alte motive sunt de vină (fie că este prea mult de învățat, fie că nu este bine organizat, fie că ”pierde” vremea inutil, fie că au intervenit diverse alte priorități și deci este o conjunctură limitată, etc).

Aici este rolul părinților să observe natura sarcinilor şi activităţilor la care copilul este rezistent şi în timp să tipologizeze aceste rezistente.

Cum deosebești amânarea de revoltă

Distincţia vine desigur din motivaţie: amânarea sistematică a unor activităţi dintr-o anumită zonă (temele la o anumită materie de exemplu), este un indicator clar de stres, disconfort sau lipsa de motivaţie privind acel domeniu. Nicio tehnică de managementul timpului nu poate funcţiona aici până când nu este degripat motorul motivaţional. Asemeni adulţilor, copiii încep să ştie tot mai bine ce vor pe măsură ce intră în contact cu un domeniu sau altul. Şi în esenţă, această este şi scopul expunerii diversificate către variate domenii ale cunoaşterii: dezvoltarea de alegeri clare şi puternice pentru un domeniu şi concomitent de respingeri faţă de altele!

Sigur, aceste alegeri pot fi extrem de fluide şi influenţate de factori conjuncturali care pot să mascheze adevăratele opţiuni, motiv pentru care nu este întotdeauna simplu pentru părinţi să discearnă între aparențe şi ele trebuie testate riguros. Totuşi, după un timp şi prin eliminare, se pot trage concluzii ferme privind opţiunile de baza ale copilului. Din punct de vedere al managementului timpului, nu amânarea justificată este problematică, ci amânarea de facto, ca mod de fi şi care tolerată, devine definitorie pentru copil ca mod de a rezolva lucrurile: adică încet şi lent!

Dacă amânarea are o cauză obiectivă:

  • Estimare deficitară a necesarului de timp privind o activitate, astfel încât atunci când îi vine rândul, realmente nu mai este timp pentru acea activitate;
  • Apariţia altor activităţi prioritare, (ne)prevăzute;
  • etc.;

sigur, acestea sunt tolerabile şi ţin de capacitatea personală de a gestiona timpul, de a planifică eficient şi de a lăsa timp de manevră pentru neprevăzut (este deci o problemă gnoseologică ce poate fi rezolvată prin participarea la un Curs de Managementul Timpului pentru Elevi). Inclusiv amânarea din raţiuni emoţionale spuneam, ca reacţie la stres şi ca mecanism personal de afirmare a identităţii de sine prin respingerea unor domenii sau materii, este un tip de amânare tolerabilă pentru că nimeni, (nici noi înşine ca adulţi, dacă nu suntem motivaţi într-o direcţie), nu poate performa în acea direcţie.

Din afară şi la o privire superficială, poate fi foarte dificil pentru părinţi să înţeleagă adevărata cauză a tergiversărilor şi amânărilor care vin din partea copilului, mai ales că el maschează in/conștient de multe ori cauzele reale ale amânărilor cronice printr-o suită de scuze, cauze şi motive aparent legitime: azi nu am putut să îmi fac tema la Biologie pentru că a trebuit să mă ocup de teza la Mate. Apoi pentru că a venit Matei şi a trebuit să terminăm proiectul la Informatică. Apoi pentru că eram obosit/a şi m-am odihnit puţin. Apoi pentru că de fapt am făcut-o în clasă… etc.

Misiunea părinților

În astfel de cazuri, este misiunea părinţilor pe de o parte să înţeleagă la timp care sunt alegerile de facto ale copilului, pe de altă parte, să identifice mijloacele de motivare pentru a crea suportul emoţional şi pentru acele materii ne-preferate, cel puţin în limita necesarului (vezi şi materialul nostru Ce să faci când trebuie să înveți ceva ce nu îți place?).

Cel mai simplu şi indicat mod de a rezolva astfel de situaţii este printr-o discuţie de conştientizare (şi nu de puţine ori se dovedeşte că problema de conştientizare a faptului că vorbim de o reacţie de stres și nu de managementul timpului este de ambele părţi: de partea părinţilor care nu înţeleg ce îi place şi nu îi place copilului şi îi cer performanţă la toate la fel, de partea copilului, care în contextul “responsabilităţii” de a-i împacă pe toţi, ajunge în unele cazuri să nu mai ştie ce vrea).

Concluzii

În situaţiile în care amânarea este o formă de afirmare a independenţei (şi desigur reacție la stresul de a nu decide pentru sine):

  • Instrumentele clasice de managementul timpului (estimări corecte, planificare-organizare, prioritizare) nu funcţionează pentru că nu este o problemă de managementul timpului;
  • Starea emoţională de frustrare/revoltă (inconştientă) trebuie conştientizată de ambele părţi pentru a înceta să mai fie confundată cu orice altceva;
  • Soluţia trebuie negociată în deplină cunoştinţă de cauză între părinţi şi copil şi de la caz la caz. Părinţii trebuie să înţeleagă înclinaţiile naturale ale copilului şi desigur să ţină cont de acestea iar copilul trebuie să înţeleagă că nu poate folosi această tehnică pentru a înceta să facă orice pur şi simplu pentru că este comod (ceea ce înseamnă că se pot negocia soluţii de tipul: în regulă, asta nu îţi place, trebuie să îi acorzi totuşi atenţia cuvenită pentru a nu avea probleme la şcoală, dar atunci ce altceva îţi place cu adevărat şi de care te vei ocupa proporţional cu timpul eliberat?).

Recomandarea de bază rămâne deci recunoaşterea şi identificarea corectă a naturii şi cauzelor amânării şi conştientizarea acestora de ambele părţi pentru ca apoi, tot împreună, părţile să găsească Soluţia corectă de compromis, de data aceasta cu cărţile pe masă.

INTRĂ AICI PENTRU TEHNICI DE MANAGEMENTUL TIMPULUI PENTRU ELEVI ȘI STUDENȚI!