O generație de spectatori?

Totul este simplu şi la îndemână astăzi, putem rezolva aproape orice direct de pe telefonul mobil! De la plăți online, citit cărţi, jucat jocuri, comunicat cu oricine de pe planetă prin vreo 10 canale şi modalităţi, orice până la administrarea afacerilor prin platforme ERP complexe. Este excelent! Chiar este! Teoretic, aceste facilităţi ne eliberează timp şi ne economisesc energie pentru a ne ocupa de lucrurile importante. Teorectic doar, pentru că practic, ce câştigăm pe o parte, pierdem de două ori mai mult pe cealaltă! Mulţi ajung spectatori. Mulţi! Vorbind de copiii noștri, generaţii întregi riscă să devină spectatori în propria viaţă, nefăcând altceva decât consum în confort. Pentru că odată intrat pe această cale, odată ce devine un mod de a fi, oh… cât de grea este schimbarea!

Este mult mai simplu să fii spectator, este oricum extrem de intensă chiar şi această calitate pasivă pentru că mass-media transformă totul într-un eveniment (chiar şi ştirile care nu merită) şi astfel avem senzaţia că tot timpul se întâmplă ceva important. Poate chiar se întâmplă, dar care este contribuţia noastră la aceste evenimente? Cu atâtea news şi breaking-news, de la evenimente publice la updates din partea prietenilor, nu este de mirare că mulţi nici nu mai au timp ori energie mentală de orice altceva!

 

7 zile fără mobil și net?

Citeam de curând o ştire despre un “temerar” care a reuşit “performanţa” de a sta o săptămână departe de mobil, email și net după care a intrat în sevraj 🙂 A sta o săptămână fără mobil și net este deja o realizare demnă de semnalat, în mod clar o reuşită de voinţă obţinută printr-un mare efort (și nu ne referim aici la aborigenii din Australia ci la o persoană integrată în societate, activă și cu nevoi firești de comunicare și relaționare). Dar de ce ne-am mira când unele studii arată că oamenii îşi verifică telefonul și până la de 900 ori pe zi? Încă nu ne-am contopit fizic cu tehnologia dar toată industria wearable (dispozitive purtate) pare că acolo ne îndreaptă. Vom ajunge să fim şi să ne dorim să fim conectaţi 24 de ore din 24? Deja pare nefiresc dacă într-un loc nu avem wi-fi sau internet mobil.

 

Înapoi nu este niciodată o opţiune

Acest tip de experienţe sunt simptomatice pentru omenire care într-adevăr, parcă a devenit dependentă de tehnologie şi care fiind always on, încearcă prin aceşti temerari soluţia de a mai fi şi off. Toate tentativele până acum au eşuat pentru că tehnologia este peste tot şi ne ajută să fim mai buni, mai eficienţi. Este ca şi cum am da vina pe zahăr, ori pe sare, că provoacă atâtea probleme de sănătate (obezitate, diabet, hipertensiune, boli coronariene, etc). Există miliarde de tone de sare în Ocean şi există acolo de când există Oceanul, adică de miliarde de ani. Nu sarea este de vină pentru bolile contemporane. Nici tehnologia în sine nu este problema. Tehnologia ne oferă posibilitatea de a salva timp şi ne oferă privilegiul de a ne ocupa de ceea ce este important.

Noi oamenii, cei care luăm decizia de a le folosi greşit sau abuziv suntem de fapt responsabili!

Puţini sunt cei care reuşesc să se smulgă torentului de informaţii şi date care ne solicită atenţia. Tehnologia este bună fără îndoială, oamenii se dovedesc a fi (încă) prea slabi şi nepregătiţi pentru acest beneficiu! Tentaţiile sunt mari şi pur şi simplu puţini rezistă să nu se uite din 10 în 10 minute pe updates. Soluţia nu este să revenim la o eră pre-tehnologică. Înapoi nu este niciodată o opţiune. Și atunci? Ce putem face?

 

Când ai un scop, încetezi să fii spectator

Ceea ce este important însă este să fim noi însine cei care decidem direcţia de zi cu zi către care ne îndreptăm mintea (nu atenţia să ne fie captată de orice ni se pune în faţă: ştiri, evenimente – un talmeş-balmeş cu de toate de care oricum nu ne mai amintim mare lucru a doua zi). Și nu putem face asta decât dacă avem scopuri clar definite!

A-și decide direcţia este privilegiul celor care ştiu ce vor şi care au obiective clar definite în viaţă. Atunci devii selectiv.

Este bine atunci că ai de unde să alegi, că din tot “zgomotul” de fond poţi să selectezi doar “muzica” pe care vrei să o auzi. Dintr-o dată, avalanşa de informaţii care până acum te sufoca, devine abundenţă: este acolo, dar nu te mai asaltează ci înseamnă doar opţiuni.

Când ai un scop, încetezi să fii spectator. Acţionezi, faci ceva cu adevărat, realizezi, schimbi lumea şi te schimbi pe tine. Trăieşti cu adevărat şi eşti liber.

 

Stabilirea obiectivelor!

Fă în aşa fel ca fiecare activitate a ta să fie subordonată unui obiectiv clar. În medie, trebuie să ai 20-25 obiective majore: legate de familie, de şcoală, de viitoarea carieră şi de hobby-uri. Când faci ceva, faci pentru că răspunde unui obiectiv de-al tău. Şi să te relaxezi răsfoind mindless net-ul este un obiectiv, desigur. Dar (doar) asta îţi propui în viaţă? Dacă nu, atunci înseamnă că trebuie să lași loc și pentru celelalte 24 de obiective! Atunci gândeşte-te și fă o prioritate din stabilirea obiectivelor de viață! Fă-ţi lista celor 20-25 de obiective majore şi începe să te ocupi de ele. De fiecare în parte, echilibrat, proporțional cu necesarul lor.

Tu ce vrei să faci (cu adevărat) în viaţă? Să participi sau (doar) să privești?

 

The Shallows

Am găsit întâmplător răscolind prin bibliotecă o carte pe care am citit-o relativ la scurt timp după ce a apărut, „The Shallows: What the Internet Is Doing to Our Brains” de Nicholas Carr, astăzi la fel de actuală ca și atunci. Acest articol este inspirat de această carte.


INTRĂ AICI PENTRU UN CURS REVOLUȚIONAR DE SEMNIFICAREA TIMPULUI PENTRU ELEVI! MANAGEMENTUL TIMPULUI CU SCOP, NU DOAR PENTRU A DEVENI ÎNCĂ ȘI MAI ÎNCĂRCAȚI CU ACTIVITĂȚI