Ce este mnemotehnica?
Mnemotehnica este un termen pe care nu mulți îl cunosc deși folosim zilnic tehnicile acestei discipline. Aşa că începem prin a cita definiţia din DEX: “Mnemotehnica = Ansamblu de procedee care înlesnesc memorarea cunoştinţelor pe baza unor asociaţii dirijate”!
O definiţie simplă şi precisă, corectă din punctul de vedere tehnic al procedeelor de memorare. Dar această definiţie sumară este departe de a explică şi clarifica în mod substanţial ce înseamnă mnemotehnica și cum se aplică, dincolo deci de înţelesul strict lingvistic. Varietatea şi complexitatea procedeelor mnemotehnicii este foarte mare şi spuneam, puţini realizează că folosesc (deja) mnemotehnica zi de zi, în fiecare zi a vieţii lor!
Acronimele
Cele mai simple metode de mnemotehnica sunt acronimele, acele serii de iniţiale care prescurtează o denumire sau alte informaţii. Pe de o parte acronimele ajută în exprimare (sau scriere) pentru că sunt formule condensate (este mai simplu şi mai rapid să scrii brb decât be right back!) dar evident că
ajută şi memoria deoarece una dintre regulile mnemotehnicii este ca mai puţin de memorat înseamnă mai uşor de memorat (este mai uşor să ţinem mine 5 litere decât 30 de litere, cu excepţia situaţiei când acele 30 de litere sunt grupate în 5 cuvinte cu sens iar cele 5 cuvinte cu sens sunt grupate într-o frază!).
Exemple celebre de acronime folosite de mnemmotehnica sunt:
- SMART – Specific, Măsurabil, Achievable, Realist, Timely (despre formularea obiectivelor)
- AIDA (Atenţie, Interes, Decizie, Acţiune – o binecunoscută tehnică în vânzări)
- ROGVAIV – Roşu, Oranj, Galben, Verde, Albastru, Indigo, Violet (ordinea culorilor în spectrul vizual)
- RICAR (Răsfoieşte, Întreabă-te, Citeşte, Aminteşte-ţi, Recapitulează – o foarte cunoscută metodă de învăţare/lectură de cărţi tehnice (nu beletristică) ce afirmă că pentru a reţine mai bine informaţia, doar a citi nu este suficient)
- RICE reprezintă un acromin în limba Engleză cunoscut de studenții la Medicină pentru Rest = Repaus, Ice = Gheaţă, Compression = Compresie, Elevation = Ridicat, elevat, fiind o metodă de memorare pentru începători la primul ajutor pentru entorse, contracturi şi întinderi musculare
- HELP ME (formulă de resucitare în caz de prim ajutor)
- H – hiperextensia capului, pentru acces uşor la căile aeriene.
- E – eliberarea cailor respiratorii de eventuale obstrucţii
- L – luxarea mandibulei (se deschide mandibulă, se elimina şi riscul că limba accidentatului să acopere căile respiratorii
- P – prinderea nasului între degete) şi începerea respiraţiei gură la gură.
- ME – masaj cardiac extern, prin compresia toracelui.
Acronimele, mai ales cele unanim recunoscute, funcţionează excelent mai ales atunci când “cuvântul” rezultat din iniţialele cuvintelor de reţinut, este un cuvânt cu sens! Iată de ce celebrul acronim SMART (=inteligent) este mai uşor de reţinut decât ROGVAIV deoarece memoria trebuie să reţină un singur termen (iar acela are sens) iar pe restul să le reconstituie pe loc, în timp real, plecând de la fiecare literă a acronimului.
Acronimele nu sunt deci asemenea procesului de arhivare RAR/ZIP – nu arhivează propriu-zis informația, este mai degrabă o substituire a ceea ce trebuie reţinut cu un cuvânt care ulterior poate conduce la restul termenilor de interes! Acest cuvânt rezultat din iniţialele termenilor de memorat se numeşte “ancoră” deoarece de el sunt ancorați toţi ceilalţi termeni care trebuie reţinuţi. Calitatea ancorei condiţionează în bună măsură succesul reamintirii. Principiul care stă la baza acronimelor este cel al asocierii, în sensul că fiecare litera a termenului memorat (SMART de exemplu) facilitează amintirea întregului cuvânt. Sigur, cineva care nu a auzit şi memorat mai întâi cele cinci caracteristici ale obiectivelor, nu va putea sub nicio formă să îşi amintească ce înseamnă R din SMART. Informaţia deci trebuie să fie deja în memorie pentru ca apoi să ne-o amintim.
Exemplu practic
Partea interesantă este că oricând putem să ne construim propriile acronime, pentru uz personal pe termen lung sau pur şi simplu pentru a memora lista de cumpărături. Să zicem că trebuie să reţinem dintr-un motiv sau altul 6 cuvinte: avion, pâine, trandafir, rulment, porumbel, etajeră. Procesul este similar jocului de Scrabble: utilizaţi iniţialele acestor cuvinte pentru a crea un cuvânt “ancora” sau chiar o propoziţie ancora (sigur, în funcţie şi de lungimea seriei de memorat). O bună practică este să separaţi la început cuvintele care încep cu consoanele de cele care încep cu vocale pentru a vedea pe ce litere va puteţi bizui (ordinea nu este importantă, nu trebuie neapărat să fie în ordine alfabetică).
Pas 1:
Iniţiale Vocale: Avion, Etajea
Iniţiale Consoane: Pâine, Porumbel, Trandafir, Rulment
Pas 2:
Celor pasionaţi de Scrabble le va veni foarte uşor să conceapă o serie de cuvinte cu aceaste iniţiale: PEPTAR, PARTEP, TEPPAR, APPTER
Ideal arătăm, ancora este recomandat să fie un cuvânt cu sens sau măcar să aducă aminte de unul: PEPTAR (pieptar de purtat), PARTEP (parter de clădire), TEPPAR (ţepar – escroc), APPTER (apter, despre insecte = lipsit de aripi).
Sigur, aici eu am ales o serie de cuvinte la întâmplare pentru a ilustra această mnemotehnica dar în realitate nimeni nu trebuie să memorize serii aleatoare de cuvinte. Cele 6 cuvinte (sau oricâte) pot fi cuvinte cheie dintr-un text, cuvinte care la rândul lor funcționează ca și ancore pentru alte lanțuri asociative, ori poate fi lista (partială) a mușchilor mâinii sau pot fi ingredientele unei rețete, sau pot fi tări, ori orașe, ori râuri de memorat la geografie… etc.
Această metodă funcţionează perfect pentru serii mici de 4-5-6-7 cuvinte pentru că acronimele se pot crea practic pe loc, în minte şi în câteva secunde.
Acronime în lanț
Ceva mai complexe dar tot în această categorie pot fi încadrate şi următoarele texte:
- GoHuGeA SlaBuLongU PeCuTaTu. Adică Goţii, Hunii, Gepizii, Avarii, Slavii, Bulgarii, Longobarzii, Pecinegii, Cumanii, Tătarii şi Turcii (formulă de memorare a popoarelor migratoare)
- Din lucrarea “Va place fizică?” de Stelian Apostolescu, am preluat mai jos o excelentă formulă de memorare în ordine a unei secțiuni a tabelului elementelor chimice al lui Mendeleev):
- HiHeLi BeBoCarNO FluorNeNa
- MgAlSiPhosS ClArPoCa ScaTiVa
- CroMan FeCoNi CuZinGa
- GerArsSe BroKripRub StroYZir
- NiobMoTec RuRhoPalAg CadIn
- StaStib TeIoXeCes BaLaCePra.
Sigur, acestea nu mai pot fi create în minte, necesită puţin mai multă elaborare şi selectarea unor variante potrivite dar și rezultatul este pe măsura efortului, cantitatea de informație memorată fiind substanțial mai mare. Odată creat un lanț acoră bun, el poate fi folosit pe termen indefinit, nu puţini fiind cei care îşi amintesc aceste fraze/acronime zeci de ani mai târziu după ce le-au învățat şi folosit.
Pentru cele mai comune serii de termeni de memorat (munți, lacuri, țări, etc.), internetul este de asemnea un loc bun de căutat, existând soluţii perfect lucrative create de alţii. De exemplu pentru a memora planetele sistemului solar: My Very Educated Mother Just Served Us Nine Pies este o propozitie-acronim foarte utilizată în țările vorbitoare de Engleză.
Continuarea articolului aici: Mnemotehnică și fast-memory(II): cum să reții ușor numere!
DESCOPERĂ AICI MNEMOTEHNICI DE ÎNVĂȚARE PUTERNICE ȘI EFICIENTE PENTRU ELEVI ȘI STUDENȚI