Să zicem că peste câteva zile urmează să susţii o prezentare de public speaking în faţa a 40 de oameni. Numai gândul este suficient pentru ca unii oameni să transpire brusc şi să se gândească mai degrabă cum să treacă peste această prezentare mai repede! Se spune că vorbitul în public este una dintre cele mai mari temeri ale oamenilor, s-au făcut numeroase studii şi există statistici redutabile în acest sens! De fapt, nici nu este nevoie de aceste statistici, fenomenul este atât de răspândit încât pur şi simplu îl resimţim cu toţii!
Vorbind despre emoţiile prin care trece un speaker, Dale Carnegie spunea “Two minutes before I begin, I would rather be whipped than start; but two minutes before I finish, I would rather be shot than stop!”
Teama de public speaking este universală
Iată deci: chiar şi cei mai experimentaţi vorbitori simt o anumită teamă (nu doar emoţie sau adrenalină) atunci când se pregătesc să vorbească în public! Aceasta este regula numărul 1 în managementul emoţiilor vorbitului în public: sunt normale, toţi le au! De ce este importantă această regulă? Pentru că mulţi se gândesc că aceste emoţii reprezintă o incapacitate personală şi încă una pe care le este ruşine să o recunoască, motiv pentru care nu cer ajutor, se auto-demotivează şi intră într-un cerc vicios din care nu mai pot ieşi. Din contră, idea că acesta este un fenomen universal de care nici cei mai buni nu scapă este primul pas către depăşirea acestui obstacol.
De ce apar aceste emoţii?
Sunt o mulţime de motive care pot genera această stare de fapt, de la necunoaşterea subiectului sau lipsa corespunzătoare a timpului de pregătire până la faptul că cineva special pentru noi este în audienţă. De ce un speaker profesionist, aşa cum era Dale Carnegie ar avea atunci emoţii? Pentru că dincolo de emoţiile generate de factori conjuncturali precum cei menţionaţi, dincolo chiar şi de trăsăturile de personalitate ale cuiva (de exemplu faptul că cineva este timid) există un motiv universal care face că această teamă să ne afecteze pe toţi!
Este vorba de un mecanism de supravieţuire antic, bine depozitat în creierul nostru şi anume faptul că ne simţim vulnerabili într-un spaţiu “deschis” în care suntem în centrul atenţiei, cu zeci sau sute de perechi de ochi aţintite pe noi, fără nici un loc unde să ne ascundem, fără nicio posibilitate de apărare!
Pentru că a merge pe scenă reprezintă din acest punct de vedere un mod de a ne expune în totalitate: orice trăsătură se vede, orice emoţie va fi observată, orice bâlbâire va fi consemnată, orice eroare va fi imediat taxată! Este ca şi cum ne-am expune la microscop în faţa tuturor, totul se vede amplificat! Pe stradă, în mulţime, ne pierdem între alţii, nu se uită nimeni în mod particular la noi, fiecare trece mai departe. Dar pe scenă, este ca şi cum am ieşi dezbrăcaţi în public – mulţi au comparat vorbitul în public cu o formă de nuditate! Cu cât persoana are un nivel mai înalt de self-conciousness, cu cât bunul simţ în general şi teama de ridicol sunt mai pronunţate, cu atât dispoziţia interioară de teamă de a vorbi în public este mai accentuată! Exact din acest motiv, copii care nu sunt timizi (ca trăsătură de personalitate), nu au nici cea mai mică problemă să susţină un spectacol chiar dacă trebuie să o facă pe un stadion cu 50.000 de spectatori!
Copii sunt pur şi simplu incapabili de ridicol, nu au dezvoltată conştiinţa de sine până la acest nivel, astfel încât nu se tem!
Amintiţi-vă de serbările de la grădiniţă, acele scenete pe care le interpretează copii cu diverse ocazii! Toţi sunt adorabili! Iar dacă aţi participat fiind copii la astfel de scenete, cu certitudine nu vă amintiţi să fii avut emoţiile de acum! Ce s-a întâmplat între timp? Printre altele am învăţat să fim atenţi la noi înșine şi am învăţat să ne punem într-o anumită imagine şi să preţuim modul în care suntem văzuţi! De aceea ne aranjăm dimineaţă în faţa oglinzii, de aceea ne supărăm dacă cineva ne vorbeşte de rău, de acea ne supărăm dacă facem o greşeală în public: pentru că nu vrem că ceilalţi să creadă despre noi că suntem într-un fel sau altul ci vrem să ne vadă aşa cum vrem noi să fim văzuţi! Acest alter-ego social ajunge extrem de important; în trecut cineva putea fi provocat la duel pentru a că a adus atingere “demnităţii publice” unei alte persoane! Fără alt fond decât cine ştie ce ofensă închipuită, în alte timpuri, mulţi tineri şi-au pierdut viaţa în dueluri pornite exclusiv pentru că şi-au simţit această imagine publică afectată! Astăzi sigur, suntem mai toleranţi iar în cazuri extreme se poate apela la tribunal (pentru calomnie de exemplu) dar ce trebuie subliniat este importanţa (nu fără miză) pe care o acordăm modului în care suntem percepuţi. Nu este de mirare deci de ce, după ce am investit ani de zile (în mod inconştient) în această imagine de sine, resimţim instantaneu o teamă iraţională atunci când trebuie să vorbim în public! Această teamă este logică deci şi corectă şi este un mecanism de apărare întocmai precum am resimţi dacă am fi faţă în faţă cu un leu – ne simţim expuşi şi intrăm brusc în alertă! La fel, pe scenă, publicul ia locul leului iar sentimentul (inconştient) că ceva atât de drag nouă şi important în care am investit ani de zile (imaginea de sine) se poate nărui într-o secundă – este copleşitor!
Managementul emoțiilor mai important decât tehnica discursivă
Da, pregătirea preliminară a discursului și a prezentării ajută! Da, contează să fii fresh, să nu fii obosit după o noapte pierdută şi să ai spontaneitatea la tine! Da, contează să cunoşti tehnici discursive! Sigur că sunt importante, sigur că tot acel knowledge despre Public Speaking este important! Există în public speaking o componentă ce ţine de cunoaştere şi se învaţă, la fel cum trebuie să ai cunoştinţe de mecanică pentru a repara o maşină! Dar toate acestea sunt doar condiţii necesare nu şi suficiente pentru a deveni un bun speaker!
Mult mai importantă este componenta psihologică iar pentru aceasta este nevoie de calificare specifică din partea trainerului. Cum putem real controla emoţiile care ne gâtuie şi ne fac să transpirăm atunci când vine vorba de public speaking? La cursul de Public Speaking folosim instrumente psihologice de diagnostic pentru a înţelege foarte bine cazul fiecărui participant şi a veni cu o soluţie personalizată.
Pentru că nici tehnica şi nici alte “trucuri” nu funcţionează cu adevărat în Public Speaking dacă nu sunt rezolvate problemele de fond! Acoperim toată partea de cunoştinţe tehnice necesare, dar Managementul Emoţiilor este esenţial şi este cel mai important factor care stă între eşec şi succes, pentru că în privat sau cu prietenii, nimeni nu are probleme în a-şi comunica sau argumenta punctul de vedere, în a fi carismatic sau convingător, natural, spontan, inteligent şi cu prezenţă de spirit! Iată de ce acordăm o atenţie specială controlului emoţiilor şi este necesar să lucrăm atent această componentă până când o vom rezolva!
DEZVOLTĂ-ȚI ABILITĂȚILE DE PUBLIC SPEAKING: TE VOR SLUJI BINE TOATĂ VIAȚA! VEZI DETALII AICI!
