Viteza cu care se schimbă astăzi lumea este direct proporţională cu evoluţia tehnologică şi cea de cunoaştere. Studiile arată că la 3-4 ani odată trebuie deja să ne reînnoim substanţial corpusul de cunoştinţe în baza căruia acţionăm. Acest ritm se va accelera în viitorul apropiat.
Viitorul educației. Rolul fundamental al educației
Care este în esenţă şi până la urmă rolul fundamental al educației dacă nu să ne pregătească pentru viitor, să ne înveţe azi ce avem nevoie să ştim ca să putem performa mâine!
Viitorul va arăta mult diferit de prezent, fie şi doar pentru acest motiv şi modul în care se face educație astăzi trebuie schimbat. Modelul educațional curent ţine de o complet altă paradigmă istorică şi din acest motiv devine un obstacol chiar, pentru că ne pregătește pentru trecut, nu pentru viitor. Dacă viitorul este diferit și viitorul educației va arăta diferit. Iată în continuare 7 trenduri care vor schimba fundamental modul în care învățăm, caracteristici ale unui nou model educaţional.
1. Dezvoltarea gândirii mai degrabă decât accentul pus pe informaţie
Informaţia este deja universal accesibilă, la distanţă de un click. Dacă la aspectul accesibilităţii adăugăm şi ritmul alert de înnoire radicală a cunoaşterii la fiecare 3-4 ani, atunci mai importantă decât date şi fapte de ţinut minte (în relaţie cu vechiul model în care memoria suplinea accesibilitatea) devine capacitatea de a gândi şi de a pune întrebări, de a stabili conexiuni, utilizând practic informaţia accesibilă în timp real. Sistemele expert existente astăzi fac că într-un timp foarte scurt, cineva care doreşte să se specializeze într-un domeniu să o poată face într-un timp record. Şi oricum, performanţa intelectuală nu se mai măsoară de mult în ceea ce ştim (conceptul de om enciclopedic) ci în ceea ce producem şi inovăm. Premiile Nobel nu s-a luat de altfel nici în trecut de către cei care au repetat ce au gândit alţii ci de către cei care au gândit inovator pentru ei înşişi şi care au împins graniţele cunoaşterii. Sigur, pentru asta trebuie să ştii unele lucruri deja, dar mai degrabă trebuie să ştii despre ele ca să le poţi accesa şi combina după necesităţi. Complexitatea informaţională de astăzi ne împiedică oricum să cunoaştem chiar şi un domeniu (Matematică, Fizică, Medicină etc) în întregimea şi totalitatea lui, cel mult unii devin specialişti pe o nişă îngustă. Baza de cunoştinţe devine modulară, putem asambla rapid blocuri de informaţie chiar dacă nu ne aparţin. Și atunci, cum gândim contează la fel de mult, dacă nu mai mult decât ceea ce știm.
2. Dezvoltarea creativităţii şi inovaţiei
Obsesia omenirii este progresul. Mai mult decât orice, apreciem şi recompensăm noul, că este util sau nu, iar cei care reuşesc să producă ceva nou şi util în acelaşi timp sunt pur şi simplu campioni. Fie că este vorba de arte ori ştiinţă, oamenii vor mereu ultima producţie, ultima tehnologie, ultima versiune. Ne plictisim repede, vrem ceva nou mereu şi mereu. Pentru asta avem nevoie de creativitate şi inovaţie care pot şi trebuie educate direct şi asumat. Astăzi, exact creativitatea şi inovaţia sunt lăsate pe ultimul loc de către şcoală. În condițiile în care cea mai mare parte a muncii va fi efectuată de roboți, omului îi rămân doar ocupațiile creative (artă, cercetare) și de decizie (conducere).
3. Mai degrabă decât materii trebuie să educăm abilităţi
La ce bune sutele de ore investite în şcoală în materii clasice dacă nu facem decât să construim o “bibliotecă” în mintea noastră mai lent oricum decât se reînnoieşte informaţia depozitată?! Sigur, avem nevoie de cultură generală, de o baza minimă de cunoştinţe care să ne permită să ne orientăm în lume şi să ne construim propria identitate, respectiv să ne descoperim afinităţile faţă de un domeniu sau altul. Din această perspectivă trebuie să “degustăm” toate marile domenii ale cunoaşterii astfel încât să putem, tineri fiind, să ne (auto)descoperim preferinţele şi înclinaţiile naturale. Dar odată făcut acest lucru, de ce mai insistăm apoi chinuind copiii cu (1) materii pe care nu şi le doresc, (2) la care oricum nu învaţă decât atât cât este necesar pentru a uita imediat tot şi (3) cunoştinţe de care nu vor avea nevoie apoi niciodată?
Toate materiile sunt importante şi toate trebuie predate în şcoală! Dar nu toate tuturor ci doar celor care îşi doresc şi care pot obţine performanţă în acele domenii. Programa trebuie personalizată şi adaptată talentelor şi nevoilor fiecărui copil în parte. Mai importante însă decât materiile predate sunt abilitățile dezvoltate în paralel sau ca urmare a predării acelor materii: capacitatea de a pune întrebările corecte, abilitatea de a învăța continuu și eficient, comunicarea, leadership-ul, tăria de caracter, spiritul antreprenorial și independența, creativitatea, gândirea de perspectivă și de anvergură, etc. Viitorul educației nu este despre informație ci despre dezvoltare personală, flexibilitate și adaptabilitate crescută!
4. Învăţarea personalizată
Oamenii se află şi se vor afla continuu în diverse stadii de cunoaştere în relaţie cu acelaşi subiect, respectiv fiecare manifestă grade diferite de interes şi afinitate. Pe cale de consecinţă logică şi necesităţile fiecăruia sunt diferite. Una dintre asumpțiile greşite ale şcolii este că toţi copiii/elevii/studenţii sunt la fel: că sunt la acelaşi nivel, că învaţă în acelaşi ritm, că depun acelaşi efort şi că manifestă acelaşi nivel de pasiune şi interes faţă de o materie (şi de aici cunoscutul fenomen al egalizării la medie cu efect dezastruos asupra performerilor).
Evient, nimic mai fals: tocmai că fiecare elev este diferit şi îşi manifestă diferit interesul faţă de fiecare materie! Astăzi Şcoala acceptă cu greu excepţiile de la regulă, nu ştie să le trateze corespunzător, nu are resurse pentru tratamente particularizate. Programa este aceeaşi pentru toţi, deși fiecare este unic! Ne descurcăm bine pe 2-3 domenii devenite clasice: Matematică, Fizică, Informatică ori Chimie unde copiii buni sunt recunoscuţi şi salvaţi de sistem chiar şi astăzi prin programe paralele (fără de care nu s-ar obține rezultate excepționale la Olimpiade şi performanţe internaţionale). De fapt pentru toată învăţarea şi pentru toate domeniile cunoaşterii şi artei ar trebui să putem să evoluăm cu viteze diferite și să facem excepțiile pe care le facem pentru cei care știu Matematică avansată de exemplu. În viitor fiecăruia trebuie să i se permită să evolueze oricât de repede pe segmentul pe care excelează. Viitorul educției este despre elev nu despre profesor!
5. Disoluţia conceptului de clasă pe criteriu de vârstă biologică
Conceptul de “clasă” în forma sa tradiţională, organizată pe vârstă biologică, va dispărea şi va trebui înlocuit cu cel de nivel de dezvoltare. Cei cu acelaşi nivel de dezvoltare trebuie puşi împreună, nu cu cei de aceeaşi vârstă. Practic oricum aşa se întâmplă, copiii buni la Informatică de exemplu, chiar dacă au vârstă cronologică de 10 ani dar cunoştinţe avansate la nivel de liceu sau facultate sunt remarcaţi (în afară) de marile companii şi mulţi fie abandonează şcoala fie sunt angajați şi pregătiţi separat de acești giganţi tehnologici. În astfel de cazuri, abadonul şcolar este pur şi simplu o reflecţie a inadaptării sistemului la cerinţe. Și la noi, copiii buni la Informatică ajungă să învețe cu cei mai mari pentru că altfel nu ar rămăne în top.
Copiii vor învăţa probabil la unison poate până la vârsta de 8-10 ani (din raţiuni de dezvoltare personală şi socială) pentru ca apoi fiecare să urmeze complet flexibil un pachet de materii în formă accelerată, după preferinţe. Conceptul de clasă mixtă (virtuală sau nu) va lua amploare deci, până la a deveni normă.
Dezvoltarea personală şi educaţională nu trebuie condiţionată de vârstă! De ce ar trebui să fie obligtoriu ca un copil de 10 ani să fie cu necesitate în clasa a V-a dacă are intelectul şi capacitatea de a fi în clasa a VIII-a? În plus, evoluţia asincronă a domeniilor ştiinţifice va surprinde oamenii pe diverse paliere de cunoaştere specifică astfel încât, aşa cum astăzi este pentru prima dată în istorie când într-o aceeaşi companie se pot întâlni toate cele 5 generaţii la muncă, la fel şi în viitor, vom întâlni toate generaţiile de vârstă pe acelaşi palier de cunoaştere, fie el de nivel începător, avansat sau expert. Este de ajuns să ne uităm pe rapoartele furnizate de marile platforme de cursuri online (Coursera, EdX, Udemy) care arată că multe cursuri sunt audiate practic în acelaşi timp de efectiv toate generaţiile (de la tineri de 10 ani până la seniori de 70).
6. Învăţare continuă şi dispariţia şcolii ca spaţiu fizic
Deoarece cunoaşterea are astăzi mai mult ca oricând caracteristica înnoirii continue şi rapide, şi învăţarea trebuie cu necesitate deci să fie continuă şi adaptată necesităţilor celui care învaţă, respectiv trebuie să fie rapidă! Nu ne permitem să așteptăm ani să mai învățăm ceva nou! Această caracteristică fragmentează într-un fel corpusul de cunoştinţe ce trebuie învăţate pentru că oricum nu am putea actualiza integral și simultan toate informaţiile despre un subiect. Trebuie să învăţăm continuu ce este nou iar acest “nou” nu se întâmplă neapărat programat şi în cantităţi fixe pentru toate disciplinele la fel. O descoperire oarecare poate accelera producţia de informaţii noi într-un domeniu mai mult decât în altul. Învăţarea continuă face deci să avem nevoie să fim „elevi” toată viaţa, fapt ce nu se poate întâmpla din punct de vedere formal. Şi atunci se pune problema dacă mai trebuie să înţelegem “şcoala” ca pe un loc fizic sau conceptul în sine trebuie să evolueze către cel de hub de cunoaştere. Vedem deja cum online-ul a pus stăpănire pe mai toate segmentele vieții noastre, inclusiv învățare. Deja în prezent putem parcurge live cursuri de la Harvard de pe canapeaua noastră din sufragerie (pe EdX de exemplu), cu atât mai mult vom putea în viitor. Viitorul educației este despre democratizarea absolută a cunoașterii.
7. Transformarea profesorului în mentor şi coach educaţional
De fapt învăţarea este nu doar continuă ci şi ubiquă, se întâmplă mereu şi peste tot, este embeded = încorporată în viaţa de zi cu zi. Rolul profesorului se transformă şi el atunci. Rămâne important, dar nu neapărat sub aspectul de depozitar al informaţiei şi pedagog ci sub aspectul de mentor şi coach cu rol de îndrumător în hăţişul informaţional, respectiv susţinător şi antrenor pentru performanţă, întocmai precum în sport. Dacă ne uităm puţin în învăţământul de elită de afară vedem profesori universitari cu doctorate la 27 de ani la Harvard ori MIT care însă sunt activi la rândul lor, învăţând continuu şi tratându-şi studenţii mai degrabă ca parteneri şi colegi. Viitorul educației este despre colaborare între elev și profesor, nu despre autoritate!
Acestea sunt doar o mică parte din ce ne indică studiile despre educaţie că urmează. Realitatea va fi cu certitudine mult mai surprinzătoare şi spectaculoasă!
